vineri, iulie 29, 2011

Tarta cu fructe (caise)

Tarta cu fructe (caise)Va spuneam ca din cand in cand o sa avem pe blog si guest-post-uri, respectiv vom publica retete culinare trimise de voi, cu conditia sa fie reusite, prezentate pas cu pas in imagini si explicate pe intelesul tuturor. Dupa reteta de chai a lui Mircea, azi o sa publicam reteta de tarta cu fructe (respectiv caise) propusa mie si voua de Ioana.

Este o reteta de vara, care e in familia Ioanei de 15 ani si ea a invatat-o de la mama. In prepararea tartei se pot folosi o multitudine de fructe, de la caise, visine si pepene galben si pana la fructe din compot, pe timp de iarna. Eu una am sa o incerc cu fructe de padure!

Ingrediente (tava mica) pentru 16 bucati:
- 2 oua
- 1 cana de zahar
- 1/2 cana de ulei
- 1/2 cana de lapte
- 1 lingurita de bicarbonat de sodiu stins cu suc de lamaie
- 2 cani de faina
- un praf de sare



Incingem cuptorul la 180 de grade. Amestecam ouale cu zaharul si sarea, adaugam uleiul putin cate putin amestecand continuu, dupa care adaugam laptele, bicarbonatul stins cu lamaie, si la final faina. Caisele se desfac in jumatati, indepartand samburele.



Tava se unge cu ulei (sau unt/margarina) si se tapeteaza cu faina. Se aseaza aluatul in tava si aranjam caisele deasupra lui apasandu-le usor, iar in fiecare caisa putem pune putin zahar vanilat.



Se introduce tava la cuptor 25-30 de min, pana cand aluatul este frumos rumenit deasupra si trece testul cu scobitoarea. :) Se serveste pudrata cu zahar.



Ioana ne spune ca e foarte buna cu lapte si sincer, o cred pe cuvant. Ce poate fi rau la o prajitura simpla, care se face foarte rapid si are ca si ingredient de baza fructele? Aaaa, sa nu uit, pentru masurarea ingredientelor folositi o cana de 250 ml (la Carrefour gasiti la 5-6 lei set de cani pentru masurat, este ideal pentru orice gospodina).

Citeşte mai mult

joi, iulie 28, 2011

Tiramisu cu fructe de padure

Tiramisu cu fructe de padureCineva ma intreba de ce se numeste tiramisu, daca e fructe de padure? Ideea e ca prajiturica asta se numeste tiramisu pentru ca are 90% din ingredientele unei retete culinare de tiramisu, doar ca nu folosim cacao si cafea, ci fructe si suc de fructe. E o reteta usoara, de vara dar din pacate destul de costisitoare daca luam in considerare ca 1kg de afine e in jur de 15 lei la piata. Dar trecand peste pretul exagerat al fructelor de padure, reteta merita incercata!

Ingrediente:
- 400g piscoturi
- 500g mascarpone
- 4 oua
- 100g zahar pudra
- 5 linguri zahar tos
- o priza de sare
- 500g afine
- 500g zmeura
- 500g visine sau cirese amare fara samburi
- 750ml suc de fructe de padure (facut din sirop sau gata preparat)

Am pregatit o tava mare, pe care am tapetat-o cu folie alimentara, apoi am dat fiecare piscot prin suc de fructe si l-am pus in tava. Pentru crema am separat ouale, albusurile le-am batut spuma cu zaharul tos si sarea. Spuma de albusuri trebuie sa fie foarte tare. Apoi mixam mascarponele cu galbenusurile si zaharul pudra pana avem o crema omogena. In crema de galbenusuri incorporam albusurile batute spuma.



Peste primul strat de piscoturi am pus ½ din crema si ½ din cantitatea de fructe (spalate bineinteles inainte). Apoi a urmat un al doilea strat de piscoturi imbibate in suc de fructe de padure, inca un strat de crema si restul de fructe. E musai sa dam tava la frigider cel putin 2 ore inainte de servire.



Daca fructele de padure sunt foarte acrisoare, puteti sa pudrati tiramisu cu zahar pudra vanilat inainte de servire, dar eu zic ca acesta e tot farmecul prajiturii, combinatia dintre crema dulce si racoroasa si fructele de padure acrisoare. Si inca un pont: daca tineti tava la congelator o jumatate de ora asa, tiramisu va avea un super gust de inghetata! Sa va fie de cel mai bine si sa va racoriti in zilele astea toride!







Citeşte mai mult

marţi, iulie 26, 2011

Pachetele de primavara

Pachetele de primavaraAm gasit in sfarsit foi de orez si primul gand a fost ca in sfarsit o sa pot pune in practica reteta de pachetele de primavara chinezesti! Desi e ceva de munca pe ele, au iesit exact ca la restaurant si au meritat munca. Mai multa munca, ce e drept, e pentru prepararea ingredientelor decat pentru pregatirea efectiva a pachetelelor. No hai sa vedem despre ce e vorba, da? Si daca nu gasiti si nu gasiti foi din faina de orez, puteti folosi in caz de extrema urgenta si foile subtiri pentru placinta.

Ingrediente:
- 15 foi din faina de orez
- 2 morcovii medii, dati pe razatoare
- 2 fire de ceapa verde tocate marunt
- un ardei gras rosu taiat felii subtiri
- 4 linguri muguri de fasole
- 3 cani de varza tocata marunt
- 100g taietei subtiri din faina de orez
- un ou batut ca pentru omleta
- 2 linguri sos de soia
- 2 linguri sos de stridii
- 2 linguri zahar
- ½ lingurita ghimbir uscat
- ulei vegetal pentru prajit



Pentru inceput am incins in wok vreo 3 linguri de ulei, apoi am calit un pic ceapa verde, un minut asa, apoi am pus rand pe rand si restul legumelor: ardeiul gras, morcovul, varza.



Apoi am pus mugurii de fasole si le-am lasat sa se caleasca putin impreuna, pana toate legumele au fost moi. Am adaugat apoi amestecul de sos de soia, sos de stridii, ghimbir si zahar, am pus un pic de sare si un pic de piper si la final am adaugat taieteii de orez, pe care i-am tinut inainte 5 minute in apa fierbinte (daca nu cedeaza, puteti sa le dati si un clocot, pana devin moi). Am lasat amestecul pentru umplutura sa se raceasca de tot inainte de a incepe “ambalarea” efectiva a pachetelelor de primavara.



Am pregatit apoi un bol cu apa fierbinte si am scufundat fiecare foaie de orez in apa o secunda. Apoi am pus foaia de orez pe blat, am uns-o de jur imprejur cu ou, iar in partea de jos am pus 2 linjurite de umplutura, sub forma de bastonas. Am lasat cam 2 cm intre umplutura si marginea data cu ou, apoi am trecut marginea peste umplutura.



Am tras peste umplutura si marginile din dreapta si stanga pentru a inchide pachetelul, apoi l-am rulat foarte strans. Sper ca intelegeti din poze procedura prin care am ajuns sa am 15 minunate pachetele de primavara.



La final, nu ne ramane de facut decat sa le prajim in baie de ulei (nu toate o data, ci in vreo 3-4 ture).



Pachetelele au fost foarte crocante la exterior si umplutura e super aromata. Acuma, daca va e chiar super-mega-lene sa pregatiti ingredientele, puteti sa folositi pentru umplutura si un mix de legume chinezesti congelate, dar eu zic ca varianta asta e mult mai gustoasa. Sa va fie de bine!







Citeşte mai mult

joi, iulie 21, 2011

Tort cu pricomigdale

Tort cu pricomigdaleO reteta culinara buna incepe de la ingrediente bune, zice Buni. Si tot Buni Sia imi spune de cand imi aduc aminte ca un tort reusit incepe de la un blat foarte bun, care sa fie suficient de dens pentru a-l taia in felii si care sa isi pastreze tinuta si dupa ce e foarte bine insiropat. Si am reusit asta cu blatul facut din pricomigdale sau amaretti.

Este un blat foarte aromat, a crescut frumos si s-a comportat excelent si dupa o insiropare ca la carte. In ceea ce priveste crema, am folosite crema de vanilie de la Prajitura Valurile Dunarii iar crema de branza in care am imbracat tortul este cea de la reteta de Tort cu morcovi si crema de branza.

Ingrediente pentru blat:
- 150g pesmet
- 400g pricomigdale/amaretti
- 12 oua
- 400g zahar
- 1 limeta
- 1 plic praf de copt
- 2 pliculete zahar vanilat
- 1 varf de cutit de sare

Ingrediente pentru umplerea si ornarea blatului:
- o conserva compot de ananas bucati
- 200g zahar
- 5 linguri apa
- o portie crema de vanilie
- o portie glazura de branza



Incingem cuptorul la 180 de grade. Mai intai si mai intai pregatim pesmetul (eu nu cumpar niciodata pesmet), respectiv dam prin robotul de bucatarie KitchenAid 150 de grame de paine toast. Tocam apoi si pricomigdalele si le amestecam cu pesmetul. Adaugam praful de copt, zaharul vanilat, sucul si coaja de la limeta. Separam apoi ouale si batem galbenusurile cu 250g de zahar pana se topeste zaharul si avem o crema densa, ca o alifie.



In crema de galbenusuri adaugam amestecul de pesmes si amaretti, lingura cu lingura, cu mixerul pe viteza medie, pana terminam pesmetul. Adaugam apoi albusurile (pe care le batem spuma tare cu restul de zahar – 150g si sarea). Vom obtine la final o compozitie omogena, nu foarte lichida. Turnam compozitia in tava cu diametrul de 28cm (e nevoie de o tava mare) si coacem 40 de minute sau pana trece testul scobitorii.



O data ce blatul a trecut testul scobitorii, il scoatem din cuptor, il lasam sa se raceasca complet, apoi il taiem in trei foi. Pregatim un sirop de zahar ars: punem zaharul intr-o craticioara cu pereti dublii sau la baie de aburi si il topim la flacara medie, amestecand in continuu, pana se caramelizeaza. Adaugam apoi cele 5 linguri de apa si lasam pe foc pana avem un sirop subtire. Il lasam sa se raceasca. Pregatim crema dupa indicatiile de la Prajitura Valurile Dunarii (dar puteti folosi si orice alt fel de crema). Scurgem bucatile de ananas din conserva dar pastram si siropul.

Pentru asamblare: punem prima foaie de tort pe un platou, insiropam cu jumatate din siropul de zahar ars, apoi punem jumatate din crema de vanilie si jumatate din bucatile de ananas. Urmeaza foia doi, pe care o insiropam cu siropul pastrat de la compotul de ananas, apoi restul de crema, restul de ananas si foaia trei, pe care o insiopam cu restul de sirop de zahar ars. Imbracam tortul in crema de branza si il decoram dupa bunul plac.



Chiar daca pare o reteta complicata, nu e deloc! Important este blatul, pe care puteti apoi sa il umpleti cum vreti voi, folosind crema voastra preferata. Puteti trisa la glazura folosind o glazura instant din zahar pudra si cativa stropi de apa. Cam asa arata tortul la final, este cu siguranta o bomba calorica, insa o data face Buni 75 de ani si a meritat super-tortul pe care si l-a dorit si pe ca l-am savurat cu totii, chiar si un degetel hot de baietel de 3 anisori :) Si bineinteles, este o felie si pentru voi! Sa va fie de bine!







Citeşte mai mult

marţi, iulie 19, 2011

Cocktail cu pepene rosu

Cocktail cu pepene rosuV-am promis ca vara asta va propun mai multe retete culinare de bauturi racoritoare de sezon si asta am de gand sa fac! De data asta avem un cocktail foarte simplu dar foarte de efect: cocktail cu pepene rosu cu rom si menta. Si din titlu ati inteles tot ce era de inteles, pentru ca astea sunt si ingredientele!

Ingrediente pentru 6 portii:
- 750ml piure de pepene rosu
- 200ml rom alb
- o mana frunze de menta
- zahar pudra dupa gust



Musai si foarte important e sa alegeti un pepene verde, o lebenita, lubenita, harbuz sau cum mai vreti sa ii spuneti sau cum i se spune in zona voastra care sa fie foarte copt/coapta. Atunci nu va mai fi nevoie sa folositi zahar, lebenita va fi mult mai zemoasa si se va da mai frumusel prin blender. In speranta ca am ales bine, taiem lebenita in jumatate apoi felii, apoi cubulete. Scoatem samburii si dam miezul prin blender sau il maruntim folosind mixeul vertical pana avem piure de lebenita. Daca vreti un cocktail mai fin, puteti trece piureul prin sita sau tifor pentru a scoate doar sucul, dar eu va sugerez sa il folositi asa cum e.



Peste piureul de pepene rosu adaugam romul.



Urmeaza sa adaugam menta maruntita intr-un mojar si sa gustam.



Daca e nevoie, in cazul in care pepenele nu a fost foarte copt, putem pune putin zahar pudra. La noi nu a fost cazul. E musai sa beti cocktailul rece, ne-am inteles? Sa va fie de bine!







Citeşte mai mult

Castigatorul concursului Nutriday

A sosit momentul sa anuntam castigatorul concursului: castiga 1000 de euro cu Nutriday!, care s-a desfasurat in perioada mai-iunie 2011. Participantii si-au ales sase produse Nutriday, le-au potrivit in sase retete si le-au postat drept comentarii pe unul din cele 6 bloguri participante (sau pe blogurile proprii).

S-au adunat in total foarte multe retete fascinante, dar juriul a hotarat ca premiul sa mearga catre autorul blogului... aromeinroz.com, care a participat cu inscrierea de aici, pe blogul arhiblog.ro

Felicitari castigatorului, dar si tuturor participantilor pentru creativitatea lor!

Citeşte mai mult

vineri, iulie 15, 2011

Plicuri odorizante Fresh Scents

Plicuri odorizante Fresh ScentsAm facut o noua descoperire pretioasa pentru orice gospodina: pliculetele odorizante! Poate le-ati vazut deja in magazine si nu ati stiut exact care e treaba cu ele, insa la noi in casa si in Teo's Kitchen sunt la loc de cinste! Pliculetele sunt produse in Statele Unite, importate in Romania de Performance SRL si vor fi distribuite in toate hypermarket-urile importante, asa ca nu aveti cum sa le ratati! Momentan le gasiti in magazinele Real si Carrefour.

De ce imi plac atat de mult?
- Spre deosebire de alte odorizante pentru camera, nu se pulverizeaza, nu trebuie sa am grija bateriilor, rezervelor de spray si nici nu trebuie sa ma feresc de pulverizatoarele puternice si toxice

- Aroma lor tine foarte mult si plicurile sunt astfel concepute incat sa difuzeze parfum constant si la putere maxima

- Sunt ideale pentru spatiile mici si inchise, unde mirosurile pot deveni o problema. Le puteti pune in baie, in masina, in cosul de gunoi, in dulapuri printre haine, langa litiera sau cosuletul animalelor de companie, in sacul aspiratorului (stim cu totii ce miros inchis scoate aspiratorul) sau puteti pur si simplu sa le faceti cadou

- Fiecare plic este decorat in ton cu aroma pe care o emana si fiecare design este o mica opera de arta in sine, asa ca puteti pune plicurile odorizante la vedere, oriunde in casa, pentru ca au dublu scop odorizant si decorativ. Noi le-am pus peste tot prin casa si au fost remarcate imediat de musafiri.

- Fresh Scents o variatete de arome si culori, de la cele fructate – rodie, tropical smoothie, orange honey; la cele florale - cherry blossom, magnolia, lily of the valley, pom blossom si pana la cele cu aroma de vacanta – seaspray, souther breeze

- Pliculetele sunt foarte greu de deschis, asa nu trebuie sa imi fac grija ca Luca ajunge la continutul lor. Si tot legat de copii, dragi mamici, e foarte important ca se pot folosi in camera copiilor, spre deosebire de odorizantele de tip spray, care nu sunt deloc indicate. Luca a remarcat imediat ca in camera lui miroase “foalte fiumos”, chiar daca pliculetul nu a fost pus la vedere.

Din ce sunt fabricate? Pliculetele sunt fabricate din hartie reciclata si contin uleiuri esentiale. Continutul lor este 100% biodegradabil, iar aromele sunt foarte naturale si subtile.

Am sa va prezint intr-un filmulet marca Teo’s Kitchen cum si unde le folosim noi prin casa. E foarte important de stiut ca pliculetele nu se amplaseaza pe suprafete de lemn lacuite sau din plastic – uleiurile esentiale folosite in pliculete pot ataca in timp suprafetele sensibile. Cel mai bine e sa la amplasati in cosulete de rachita, pe gresie, pe vasul de toaleta ceramic. Sa va bucurati de noile odorizante, vor face diferenta in casa voastra in vara asta!











Citeşte mai mult

joi, iulie 14, 2011

Prajitura cu mar si branza

Prajitura cu mar si branzaWeekendul trecut a fost ziua lui Buni Sia, a implinit 75 de ani! Si pentru ea am pregatit doua retete culinare deosebite, care sa contina tot ce ii place ei. Buni Sia iubeste branza de vaci si crema de branza, merele, vanilia si nucile. Nu am vrut sa le inglobez toate intr-o singura reteta de desert, asa ca i-am facut o prajitura cu mere si branza dulce si un tort foarte special, despre care o sa va scriu mai multe in zilele urmatoare, dar despre care e musai sa va spun ca are un blat exceptional, fara strop de faina, ci cu amaretti macinate. O sa va placa sigur! Insa pana ajungem la reteta de tort, sa ne ocupam de prajitura, zic!

Ingrediente pentru blat:
- 500g faina
- 1 plic drojdie uscata (7g)
- 100g zahar tos
- ½ lingurita sare
- 250 ml lapte caldut
- 1 ou
- 150g unt topit (sau margarina)



Pentru blat am pus la munca KitchenAid-ul, cu paleta lui pentru framantare de aluat moale. Am batut intai laptele cu oul si zaharul timp de 1-2 minute, am cernut apoi faina, am pus drojdia uscata si sarea si am amestecat bine bine vreo 5 minute, la viteza medie.



La final am adaugat untul topit, am amestecat 3 minute, pana am obtinut un aluat elastic si omogen. L-am mutat intr-un vas curat, l-am acoperit cu un prosop si l-am lasat sa dospeasca o ora, pana si-a dublat volumul. Apoi am cernut putina faina pe blatul de lucru si am intins o foaie din tot aluatul, cu care am tapetata tava de 40x25 cm. L-am lasat sa dospeasca alte 20 de minute si intre timp am incis cuptorul la 200 de grade (treapta 4 la cuptoarele cu gaz).



Ingrediente pentru crema:
- 1 kg branza proaspata de vaci
- 150ml lapte
- 5 oua
- 250g zahar
- o lingurita extract de vanilie sau 2 pliculete zahar vanilat
- 1 kg mere curatate de coaja si cotor si taiate felii subtiri



Am amestecat intai braza de vaci, vanilia, laptele si 100g de zahar, 5 minute sau pana am avut o crema omogena, pe care am intins-o uniform pe aluatul dospit. Apoi am bautut ouale ca si pentru omleta, cu restul de zahar si le-am turnat peste stratul de branza. Peste oua am pus feliile de mar, apasand usor, astfel incat sa se fixeze bine pe stratul de ou. Am copt prajitura 15 minute, dupa care am scazut temperatura la 180 de grade si am lasat-o la copt alte 20 de minute. Este gata cand trece testul scobitorii.



Ca sa o taiati mai usor, e bine sa o lasati sa se raceasca de tot, de preferinta peste noapte, insa ce va sfatuiesc eu si ce am facut si noi, a fost sa reincalzim portia taiata inainte de servire. Daca o serviti alaturi de inghetata de vanilie, cum am facut noi, e ideala combinatia de prajitura calduta, sos de ciocolata si inghetata de vanilie care se topeste peste tot. Superb! Sa va fie de bine!





Citeşte mai mult
 
De-a Bucătarii
Text
Text
Închide