Tarta frangipane cu smochine

Socrii mei sunt din acea parte a tarii in care smochinele cresc in voie. Pentru mine e ceva neobisnuit, pentru ca rar am avut parte de smochine proaspete in copilarie si erau cu siguranta cumparate din magazine si nu culese din curte.

Acum insa am primit smochine proaspete si mi-au fost atat de dragi! Chiar daca nu au fost foarte mari, au fost foarte aromate! Initial am vrut sa le gatesc cu branza de capra, apoi am vazut reteta asta de tarta cu frangipane si smochine si a fost musai sa o incerc!

Am modificat-o un pic pic, dar a iesit o nebunie de tarta! Frangipane este o compozitie pe baza de migdale macinate, unt si ou, care se foloseste ca si umplutura pentru tarte, rulade etc. Am folosit fulgi de migdale pentru ca astia ii aveam in casa, asa ca frangipane al meu a iesit alb-galbui si nu maroniu. Dar gustul a fost perfect!

Ingrediente:
- 400 gr aluat de foietaj (o foaie)
- 100 gr migdale
- 100 gr unt
- un ou
- 100 gr zahar
- 1 kg smochine



Am decongelat aluatul si l-am asezat intr-o tava, pe hartie de copt. I-am ridicat putin marginile, nu foarte artistic, pentru ca am vrut un look rustic pentru tarta mea. E suficient sa faceti o mica bordura care sa tina crema si smochinele. Am incins cuptorul la 180 de grade si am trecut la frangipane. Am amestecam in robotul de bucatarie midalele si zaharul, apoi am adaugat untul (la temperatura camerei) si apoi oul, pana am avut o compozitie omogena.



Acesta e faimosul frangipane, pe care l-am intins peste aluat. Am taiat apoi smochinele in jumatati sau in felii mai groase (cele care erau mai mari) si le-am asezat peste crema, astfel incat sa se suprapuna putin. Am dat tava la cuptor, cam 20-25 de minute, pana s-a rumenit frumos.



Tarta e buna si calda si rece, desi s-ar putea sa nu mai apucati sa se raceasca, pentru ca se consuma imediat. Din proprie experienta, zic! Zic eu ca tarta asta merge umpluta cu orice fel de fructe, nu doar smochine si chiar zilele astea o sa incerc o varianta de mini tarte cu frangipane si prune. Vedem rezultatul zilele urmatoare, da? Pana una alta, fiti pe faza, maine revin cu reteta de dulceata de smochine!

Citeşte mai mult

Tort diplomat cu fructe

Mi-am dat seama ca Tortul Diplomat este unul dintre putinele pe care le fac de ani de zile dar nu l-am postat niciodata pe blog. Rusine sa imi fie! Recuperam acum cu reteta de la mama soacra, un diplomat cu fructe, foarte usor, potrivit pentru vara. Din cantitatile date iese un tort de cca 3,5 kg, adica undeva la 30 de portii. Asta il face tortul perfect pentru petrecri, aniversari & co.

Pentru blat aveti nevoie de:
- 8 oua
- 8 linguri cu varf de zahar
- 8 linguri cu varf de faina
- o lingura praf de copt
- 2 linguri zahar vanilat

Blatul se prepara foarte simplu: separam albusurile de galbenusuri. Albusurile se bat spuma tare cu zaharul. Dureaza cca 15-20 de minute, pana albusurile isi dubleaza volumul si zaharul se topeste complet. Adaugam apoi galbenusurile, unul cate unul, amestecand bine dupa fiecare. La final cernem peste compozitia de spuma de ou faina, impreuna cu praful de copt si zaharul vanilat. Amestecam cu o spatula, de sus in jos, pana se incorporeaza toata faina. Turnam compozitia in tava unsa cu unt si tapetata cu faina sau hartie de copt. Coacem 30 de minute la 180 grade, pana trece testul scobitorii. Lasam blatul sa se raceasca si il taiam in doua parti egale, pe lungime.

Pentru crema de diplomat:
- 6 oua
- 4 plicuri gelatina
- 400 gr zahar
- 400 ml lapte
- 500 ml frisca
- 100 ml apa
- 350 gr ananas din compot
- 200 gr mandarine din compot (sau orice alte fructe)



Mixam ouale intregi cu zaharul, pana isi dubleaza volumul, apoi adaugam laptele si punem compozitia pe foc, amestecand in continuu, pana incepe sa se ingroase. Dizolvam gelatina in 100 ml de apa si o punem in crema fierbite. Amestecam cu o lingura de lemn pana se topeste.



Lasam crema sa se raceasca si cand incepe sa se ingroase, punem frisca batuta, amestecand incet pana se incorporeaza toata crema in frisca. Adaugam si fructele in crema. Tapetam tava in care am facut blatul cu folie alimentara si punem o jumatate din blat. Insiropam cu sirop din compotul de ananas si turnam crema cu fructe. Peste crema asezam a doua jumatate de blat si apasam usor pentru a se fixa. Dam tortul diplomat la rece peste noapte, apoi il scoatem din forma, indepartam folia alimentara si il ornam, dupa cum ne dicteaza sufletul sau ocazia pentru care il preparam.



Cam asa arata una dintre variantele de tort dimplat dreptunghiular. Pentru decor am folosit 500 ml frisca batuta, colorant alimentar gel de la Wilton, ciocolata cu multa cacao si fructe din copot.

Dar pana sa ne uitam la poze, trebuie sa va spun musai musai un pont foarte util. Daca faceti diplomatul in forma rotunda, cu pereti detasabili, folositi foenul pentru a incalzi peretii formei inainte de a-i desface. Altfel, diplomatul risca sa se rupa sau sa crape, mai ales daca e foarte rece, din frigider. Regula asta e valabila si in cazul altor torturi sau prajituri care necesita gelatina, cum e cheesecake fara coacere sau tort cu mousse de lamaie.

Citeşte mai mult

Lușcoș (ciorbă de varză)

Nu stiu altii cum fac ciorba de varza, sau luscosul cum ii spunem noi, insa noi o facem cu afumatura, asta e clar! Si cu mult marar verde, si cu un pic de ingrosala, cum ii zice Buni. Fiecare gospodina are un aport personal, dar ideea de baza ramane aceeasi: luscosul e o ciorba foarte apreciata in Ardeal si nu numai si fara afumatura e numai buna pentru post.

Ingrediente:
- o varza mica
- o ceapa alba
- un morcov
- 300 gr sunculita taraneasca afumata
- o cana de bulion
- 3 linguri de faina
- o lingurita de boia
- 4-5 linguri de ulei
- o legatura de marar verde
- cateva crengute de cimbru (verde sau uscat)
- 3-4 litri de apa



In oala in care urmeaza sa facem ciorba, incingem uleiul. Calim in el afumatura si ceapa tocata marunt. Cand s-au rumenit, adaugam boiaua, amestecam, apoi punem apa, varza tocata fidelute, morcovul taiat fasii subtiri. Saram dupa gust. Le lasam sa fiarba la foc potrivit pana varza este moale, apoi facem ingrosala, din faina si apa, pana avem o compozitie subtire, cam ca si cea pentru clatite. Turnam ingrosala in ciorba, o lasam sa dea un clocot, apoi acrim ciorba cu bulion.



La final, la ultimele clocote, adaugam mararul si cimbrul tocate marunt.



Mie asa imi place luscosul, simplu, eventual cu un strop de smantana, dar numai daca e musai. De mica era una dintre ciorbele mele preferate si raman pana in ziua de azi la ideea ca am mancat cel mai bun luscos din viata mea... la gradinita! Dar cum eu iubeam mai mult decat orice vinetele pe care ni le serveau la gradi, cele care aveau atata maioneza incat erau albe ca spuma laptelui... parerea mea nu e de luat in considerare in cazul asta, ca s-ar putea sa nu imi aduce aminte chiar cea mai buna varianta de luscos :)

Dar sa ma credeti pe cuvant ca luscos cum face Buni Sia, mai rar! Si de-al ei chiar am mancat de curand, deci memoriile mi-s foarte recente!

Citeşte mai mult

Dovlecei scazuti

M-am intors din scurta pauza sau mini-vacanta, cum doriti sa ii spuneti. Nu am fost plecati nicaieri, cel putin nu fizic, insa ne-am relaxat, aproape am terminat cartea, care a inceput sa primeasca o forma datorita lui Robert, graficianul cel mai talentat si mai drag dintre toti graficienii. Pentru cei care nu stiti despre ce vorbesc, in curand, speram noi, va aparea cartea cu retete de dulciuri, semnata Teo.

Pana una alta, ne intoarcem la ale noastre, respectiv una dintre retetele care au fost la mare cautare la noi acasa in perioada de post ce tocmai a trecut. Cu aceasta ocazie trebuie sa le spun un La Multi Ani cu drag, din toata inima, tuturor Mariilor si Marianilor.

Ingrediente:
- 3 dovlecei mari
- o ceapa rosie
- 2 rosii
- o legatura de marar
- 4-5 linguri de ulei
- 150 ml de apa



Curatam dovleceii de coaja si ii taiem bucatele mici, taiem ceapa marunt, apoi incingem intr-o craticioara uleiul si calim ceapa, amestecand cu o lingura de lemn sa nu se arda, pana se sticleste. Adaugam dovlecelul, lasam sa se soteze putin impreuna cu ceapa, apoi turnam apa, saram si piperam dupa gust si le lasam la foc mic amestecand din cand in cand.Separat, in apa clocotita punem rosiile si le oparim 1-2 minute, suficient cat sa le putem desprinde coaja.



Tocam marunt rosiile decojite si le punem peste dovlecel, adaugam apoi mararul tocat, amestecam tot bine bine si lasam totul sa fiarba la foc mic pana cand dovleceii sunt moi si apa a scazut aproape de tot.



Nu e nevoie sa puneti mai multa apa pentru ca dovleceii isi vor lasa oricum apa. In mod normal dovleceii scazuti pot fi o garnitura langa pui sau alte friptane, dar in perioada de post devine o mancare de sine statatoare. Sa va fie de bine!

Citeşte mai mult

Fiii Satului, Poarta, Mures

De mici crestem cu povesti. Unii cu Alba ca Zapada, altii cu Scufita Rosie, altii cu povesti inventate de mame si bunici. Eu am crescut cu povestile lui. Nu m-as fi saturat niciodata de povestile despre satului lui natal si ii sorbeam fiecare cuvant. Nu intelegeam de ce e nevoie de un Ion Creanga, daca eu il am pe el si amintirile din copialaria lui erau uneori atat de amuzante si alteori imi umpleau ochii de lacrimi.

Era o poveste cu talc. Era povestea unui om care si-a dedicat intreaga viata cartii si invataturii. Este povestea lui, Teodor Gurdean, bunicul meu. S-a nascut in satul Poarta, comuna Faragau, in judetul Mures. Ar fi avut destule dealuri de cutreierat, daca nu ar fi fost bolnav. Insa copiaria lui s-a transformat intr-o lupta cu boala si cu toate astea, in fiecare an, tatal lui il ducea pe brate pana la scoala, sa isi ia premiul I si coronita. De ce sa existe un Niculae Moromete pentru mine, daca il aveam pe EL drept model?

A fost imobilizat la pat ani de-a randul, insa nu s-a lasat invins. Asta l-a apropiat de batranii satului si de povestile lor, despre razboaie, vremuri mai bune si mai grele. Si-a iubit satul, asa cum poate noi nu o sa intelegem niciodata. Noi ne facem bagajele, ne mutam in chirii, in apartamente care nu sunt ale noastre, suntem in stare sa ne mutam la capatul pamantului pentru un job mai bun si uitam de multe ori "ulita copilariei".



El nu a uitat. A plecat la Cluj, a facut liceul la seral si intr-un final facultatea de drept, asa cum si-a dorit toata viata. A scris monografia satului Poarta, dupa ani si ani de documentare. A luat satul la pas, cu un reportofon si multe casete, a inregistrat batranii satului cu povestile lor despre viata din alte vremuri, strigaturi de nunta, poezii si cantecele, le-a facut poze in portul lor de zi cu zi si in cel de sarbatoare. I-a iubit si intr-un final, dupa 8 ani de la moartea lui, l-au iubit si ei inapoi.



Pentru asta am fost la Poarta pe 26 iulie 2010, la sarbatoarea "Fiii Satului", pentru a primi in numele lui, diploma de cetatean de onoare, post mortem, din pacate. Mi-a fost foate greu sa vorbesc despre el, stiind cat de mult si-ar fi dorit sa fie acolo, cat a muncit pentru a-si vedea cartea publicata si cum as fi dat orice sa il strang in brate, sa ii spun ca sunt mandra ca e bunicul meu, ca sper ca e si el mandru ca sunt nepoata lui si sa ii soptesc ca Luca ii seamana atat de mult.



Am plecat de acasa sambata, cu gandul sa stam la unchiul si matusa de la Breaza, de langa Reghin. Daca era dupa mintea noastra, am fi mers cu o saptamana mai repede pentru ca la ei, la Unchiu Gusti si Matusa Norica, simtim cu adevarat ce inseamna FAMILIA. Fara ei, multe dintre evenimentele din viata noastra ar fi fost lipsite de sens. Drumul pana la Breaza a fost lung, mai ales cand stii ca mergi la o brutarie unde miroase vesnic a cozonaci si paine proaspata. Intr-un final am ajuns si am inceput cu turul gospodariei, musai-musai de facut daca vrei sa mananci rosii cherry direct de pe vrej! La intrarea in solar, unchiu' Gusti imi zice cum sta treaba, ce a cultivat anul asta, ce a iesit, ce nu si mai ales, m-a lasat sa invat meserie.



Astea sunt rosiile cherry, care acum scot nasucul si care sunt foarte dulci si bune. Si ardeii cresc ei, incet incet si castravetii (tura 2) si rosiile si gogonelele.



Apoi am trecut in revista menajeria, care era foarte impresionanta si ne-a lasat pe toti uimiti, mai ales pe Buni, care la final a concis, in asentimentul nostru "Frumoasa gospodarie ai, mah Gusti!". La capitolul "ferma animalelor" am inceput cu iepurii, mai mici si mai mari, impartiti pe generatii, unul mic-mic s-a lipit de mine ca scaiul. Apoi am vazut porumbeii, "tupii-tupii" cum le zice Luca si desi am fost tentati, nu i-am mancat. Iar la final, grohaitorii, pe care piciul i-a admirat "pocii, mami, grohi grohi".


Cu gainile nu le am eu prea mult, nu le consider prea frumoase, dar fac un levese excelent, asa ca trebuie musai sa le acordam atentia cuvenita. Un cocos mai tantos e asta portocaliu, care e umblat pe la competitii si s-a intors cu diplome, si pe care mi-l inchipui un soi de "Frankie", cocosul din desene, atat de slab de nu i se vedea corpul in spatele microfonului si dupa care lesinau toate gainile, oftand "ohhhhhh, Frankieeeee!" in cadere, cand incepea sa cante Apoi am dat de alt cocos, si asta foarte tantos si de cel mai simpatic la final, respectiv un cocos liliputan, putin mai mare decat o bibilica, dar foarte umflat in pene.



Dupa toate astea, ne-am pus la masa, unde tusa Norica i-a implinit visul zilei lui Luca, acela de a manca papricas! Si am mancat ca ardelenii, in foisor, in curte, mamaliga facuta in ceaun, un papricas din pui de casa, gatit la cuptor cu lemne si o salata din legume proaspat culese.



Ziua de duminica a inceput cu drumul spre Poarta. As fi vrut sa fiu mai putin emotiva, dar am plans inca de la intrarea in sat. Nu am fost niciodata pana acum la Poarta, dar numai gandul ca si el a umblat pe pamantul asta si ca l-a iubit atat de mult, m-a cutremurat. Am fost intamplinati cu paine, sare si cozonacii sponsorizati de unchiul meu.



Dupa slujba de la biserica am fost invitati la masa, unde ne-am cinstit cu sarmalute, pe care nu am apucat sa le fotografiem, le-am balotat si am zis multam fain, dar si tot felul de prajituri si cocaturi cu branza, pe care se vedea ca sunt facute in casa, cu ingrediente "bio" 100%. Nu am plecat cu mana goala, fiecare am primit un borcan de miere, proaspata proaspata, de la stupii din gradina.



A urmat apoi sfintirea troitei dedicata eroilor cazuti pe campul de lupta in Primul si Al Doilea Razboi Mondial. Am plans din nou, cand s-au inmanat diplomele pentru veteranii de razboi, Octavian Pop si Marian Dariga, care ne-au impartasit din ororile razboiului, din viata grea de prizonier de razboi, insa nu au uitat sa condimenteze totul cu umor. Ne-am mutat apoi la scena de la caminul cultural, unde s-au inmanat premiile "de fidelitate" celor 19 cupluri din sat care sunt casatoriti de mai mult de 50 de ani. Aici au urcat pe scena si unchiul Cicuta, fratele bunicului meu si tot aici, Bubu, asa cum ii spuneam noi cu atata drag, a primit diploma lui de cetatean de onoare. Cum era si normal, totul s-a incheiat cu dans si voie buna.



Dragii mei, sper ca nu v-am plictisit prea tare cu cel mai lung post din istoria blogului, insa am simtit nevoia sa va impartasesc voua, celor care ma cititi zilnic si imi faceti bucurii incercandu-mi retetele, o farama importanta din viata mea. Va multumesc mult daca ati ajuns sa cititi si randul asta si ne recitim cu drag dupa jumatatea lui august. Luam o mica vacanta, nu, nu plecam in niciun loc exotic, ci am nevoie de putin timp pentru a termina cartea. Va pup!

Citeşte mai mult