Stiti si voi, la fel ca mine, ca in magazinele din Romania gasim destul de putine accesorii interesante pentru bucatarie, mai ales lucruri mai deosebite, cum sunt formele de silicon sau ustensile care ne fac munca in bucatarie o joaca de copii. Din acest motiv, cand am dat de site-ul www.decorix.ro si mai ales de sectiunea de bucatarie, am crezut ca am murit si am ajuns in raiul gospodinelor.
Am gasit aproape toate ustensilele si accesoriile dupa care am tanjit de fiecare data cand le-am vazut pe site-urile din strainatate. Sa va dau cateva exemple (cam ce am cumparat eu de la Decorix)
Sa incepem cu dispozitivul pentru spritat gogosi. Stiti de la reteta de gogosi glazurate ca sunt o fana a gogosilor dar urasc toata tevatura: intins aluat pe masa, multa faina, multa mizerie, cautat pahare potrivite pentru taiat gogosile etc. De acum pot folosi acest dispozitiv, magic zic eu, care face acele doughnuts perfecte, pe care le iubesc.
O alta ustensila foarte utila este vasul pentru gatit cu aburi in cuptorul cu microunde, care mi se pare mult mai practic decat steamerul, pe care uneori evit sa il folosesc de groaza spalatului atator etaje. Insa cel pentru microunde este o solutie salvatoare, mai ales pentru noi, mamicile care gatim la aburi pentru copii si de cele mai multe ori nu vrem sa facem cantitati mari.
Si daca tot suntem la capitolul microunde, e musai sa va zic despre un suport pentru coacerea cartofilor, super fain si practic, pe care il puteti folosi la reteta de cartofi copti umpluti.
Sa nu uit nici de ustensilele pentru copt, respectiv formele de silicon, de diverse forme si marimi, de la cele clasice pentru muffins si pana la cele in forme deosebite, cum este forma de silicon castel, pe care am de gand sa o folosesc pentru petrecerea de 2 ani a lui Luca. Pentru forma asta folositi o reteta simpla de chec sau de pandispan; nu trebuie sa va straduiti prea mult pentru un tort impresionant, mai ales in ochii celor mici.
Cam astea au fost cumparaturile mele, va las sa descoperiti site-ul Decorix de unii singuri si pregatiti-va si o punga de popcorn, ca aveti ce vedea, la toate categoriile: interior, gradina, cadouri etc.
marţi, iunie 29, 2010
Decorix - cel mai util magazin online
Publicat de
Teo
la
23:29
Etichete: cartofi, doughnuts, gogosi, muffins, tips, tort
14
comentarii
Îți place rețeta? Dă-o mai departe!
Trimite pe facebook
Trimite pe twitter
Trimite pe google+
Ciorba de macris
Din nou am parte de o mica bucurie: Buni va sta la noi o saptamana si primul lucru pe care l-am facut impreuna a fost sa gatim. Azi am facut ciorba de macris, o reteta pe care o facem de obicei de Pasti, cu miel, insa de data asta am schimbat putin si am facut-o cu pui. E o ciorba acrisoara natural, de la macris, dar daca doriti puteti sa o acriti si mai mult, folosind putina zeama de lamaie. Reteta, zic:
Ingrediente:
- 3-4 gramajoare de macris (cca 300 gr)
- o cana de orez
- 3 oua
- 2 pulpe de pui
- sare si suc de lamaie dupa gust
Intai am oparit macrisul si am pastrat si cam o cana din apa in care a fiert, pentru ca e acrisoara. Am pus apoi la fiert pulpele de pui, in apa cu sare si am spumat din cand in cand. S-a fiert carnea, am scos pulpele din supa si le-am taiat bucatele. Le-am pus inapoi in supa, am pus si macrisul si orezul si am lasat sa fiarba pana cand s-a fiert orezul. Apoi am separat ouale. Albusul l-am pus incet in ciorba care fierbea, si am facut fulgi de ou cu furculita. Galbenusurile le-am batut cu 2-3 linguri de apa rece, pana s-a facut o pasta subtire, pe care am adaugat-o la ultimul clocot. Am tras oala de pe foc si am acoperit. Ciorba mea a fost destul de acra, deci nu am mai pus zeama de lamaie.
Pana si Luca a mancat, desi mie mi s-a parut cam acrisoara pentru el, insa gusturile bebelusilor nu se discuta. Sa ne fie de bine, buna ciorba am mancat!


Publicat de
Teo
la
14:28
Etichete: ciorbe, lamaie, macris, ou
6
comentarii
Îți place rețeta? Dă-o mai departe!
Trimite pe facebook
Trimite pe twitter
Trimite pe google+
sâmbătă, iunie 26, 2010
Legume provensale la cuptor
Am avut multe legume in camara si tot felul de plante aromatice in ghiveci, asa ca le-am pus pe toate la treaba intr-o reteta foarte simplu de realizat. Ierburile aromatice pe care le-am folosit (toate proaspete): busuioc, maghiran, cimbru si rozmarin, dar si florile de lavantica, sunt cele care au dat aroma acestor legume, pe care le-am servit langa un cuos-cous pregatit simplu: o cana de cous-cous peste care am turnat o cana si jumatate de apa fierbinte, am acoperit vasul cu folie, am lasat 5 minute si am amestecat bine cu furculita.
Ingrediente:
- un zucchini verde si unul galben
- o vanata
- 1 ardei gras
- 3 morcovi rasi
- O conserva de ciuperci (400 gr)
- 3 catei de usturoi
- O ceapa alba, mare, taiata julienne
- O conserva (600 gr) de rosii intregi, decojite
- plante aromatice proaspete (daca nu aveti, folositi uscate)
- sare, piper
- 3-4 linguri ulei de masline
Am incins uleiul si in el am calit ceapa, putin, pana cand a devenit sticloasa. Am adaugat dovleceii taiati felii subtiri, am pus si un stop de apa, am condimentat totul cu sare si piper si le-am lasat sa se caleasca pana dovleceii au devenit moi. Am pus toata compozitia intr-un vas termorezistent, uns cu putin ulei.
Peste am pus jumatate din cantitatea de morcovi rasi, apoi ciupercile, apoi vanata taiata felii subtiri si deasupra rosiile, cu tot cu zeama. Am sarat si piperat.
Peste rosii am pisat usturoiul, apoi am pus plantele aromatice tocate marunt, apoi restul de morcovi si la final florile de lavantica. Am mai sarat si piperat putin si apoi am dat tava la cuptor, 40 de minute, la 200 de grade, pana cand au fost si vinetele moi. Gustati inainte de a declara legumele ca fiind gata, pentru ca timpul de coacere difera de la un cuptor la altul.
Pentru ca legumele sunt atat de aromate, nu au nevoie de o garniture prea sofisticata. Puteti fierbe pur si simplu orez sau le puteti servi langa un piure de cartofi sau de ce nu, le puteti servi pur si simplu, ca si fel principal. Sa va fie de bine!


Publicat de
Teo
la
22:15
Etichete: busuioc, dovlecei, legume, rozmarin, zucchini
9
comentarii
Îți place rețeta? Dă-o mai departe!
Trimite pe facebook
Trimite pe twitter
Trimite pe google+
luni, iunie 21, 2010
Pizza cheesy bites
Stiti pizza cheesy bites de la pizza hut? Adica pizza care are pe margini un soi de cornulete umplute cu branza? Recunosc ca nu am incercat-o niciodata la pizza hut, pentru ca mananc rar acolo si cand mananc aleg salad bar, dar mi-a tras mereu cu ochiul.
Atat de insistent mi-a tras cu ochiul incat am zis ca-i musai sa o re-editez acasa, in varianta home-made, care vreau eu sa cred ca e de 10 ori mai sanatoasa decat cea de restaurant. La pizza asta important este blatul, el e "cheesy bites", topingul fiind la alegerea voastra, in functie de pizza pe care o preferati in mod normal. Ca sa va faceti o idee, cam asa e pizza din reclama celor de la Hut:
Ingrediente pentru blat:
- 3 cani de faina
- un plic drojdie uscata
- o cana apa calduta
- o lingurita sare
- 2 lingurite zahar
- 2 linguri ulei de masline
Acesta e un blat super rapid, pe care il veti iubi daca nu sunteti fani ai framantatului. Robotul de bucatarie face toata treaba, asta bineinteles daca aveti o paleta pentru framantare. Asa ca, amestecam drojdia cu apa calduta si le lasam sa stea cateva minute. Intre timp, in robotul de bucatarie, amestecam faina, sarea, zaharul si ulei de masline.
Urmeaza sa punem si drojdia si sa mixam pana cand obtinem un aluat elastic si omogen. Il mutam intr-un vas curat, pe care l-am uns usor cu ulei de masline si il lasam sa dospeasca, acoperit cu un prosop curat, intr-un loc caldut, pana cand isi dubleaza volumul (cca 2 ore)
Dupa 2 ore, trecem la treaba: din 1/3 din aluat intindem blatul de baza, care trebuie sa fie cu 3 cm mai mic decat tava in care il coacem. Eu am folosit o tava de 30 cm. Bun. Din restul de aluat, intindem o foaie subtire, de cca 3-4 mm, pe care o taiem in patrate, de cca 6x6 cm. In milocul fiecarui patrat punem o lingurita de branza de burduf, care zic eu, e cea mai potrivita pentru aceasta reteta.
Strangem cele 4 colturi ale patratelor si le fixam pe marginea blatului pregatit anterior, apasand usor cu degetele pentru a fix pachetelele cu branza pe blat. In mijlocui pizzei folosim topingul obisnuit: sos de rosii, ciuperci, bacon, carnaciori etc. Pentru a da un plus de aroma pachetelelor cu branza de pe margine, topim 2 linguri de unt si le amestecam cu o lingura de praf de usturoi, o lingura de busuioc uscat si una de oregano uscat. Folosind o pensula, ungem cu untul aromat pachetele cu branza.
Peste pizza noastra punem mozzarella data pe razatoare, “extra mozzarella”, cum i se spune la Pizza Hut, niste busuioc proaspat tocat marunt si dam pizza la cuptorul preincalzit la 200 grade, 20-25 minute, pana cand e frumos rumenita.
La sfarsit obtinem asta: o super pizza, numa buna pentru 4 persoane, pentru ca foarte satioasa. Pentru cheesy bites am avut un dip de sos de tomate. Nu stiu daca e mai buna ca si cea de la Pizza Hut, astept sa imi spuneti voi asta, dupa ce o incercati. Sa va fie de bine!
Inca ceva: nu uitati, mai sunt doar doua zile pentru a va rezerva un loc la Casa Ardeleana din Cluj. Mai multe detalii aici
Publicat de
Teo
la
23:53
Etichete: pizza
25
comentarii
Îți place rețeta? Dă-o mai departe!
Trimite pe facebook
Trimite pe twitter
Trimite pe google+
vineri, iunie 18, 2010
Paccheri cu broccoli la cuptor
Am vazut paccheri astia frumusei la Auchan si am vrut musai sa ii cumpar, in ciuda faptului ca nu am mai auzit de ei pana acum. M-am gandit ca improvizez ceva si asa am si facut: i-am umplut cu un piure de broccoli si i-am gratinat la cuptor. Bun, cel mai bun.
Ingrediente:
- 250 gr paccheri
- o capatana de broccoli
- o legatura morcovi noi
- o ceapa alba mare
- 3 catei de usturoi
- 2 linguri de faina
- 2 linguri de unt
- 500 ml lapte
- 300 gr cascaval ras
- sare, piper, ierburi aromatice
Mai intai am pregatit sosul bechamel: am topit untul, in el am calit putin faina, apoi am adaugat laptele si am amestecat bine bine cu un tel, sa nu avem parte de cocoloase. Am sarat, piperat si aromatizat dupa gust. Intr-un vas termorezistent am pus 3-4 linguri de sos, restul l-am pus deoparte.
Am rupt apoi broccoli in buchetele mici, am curatat si taiat morcovii si le-am pus toate la fiert in apa cu sare. Am taiat ceapa marunt si am calit-o in putin ulei, apoi am blenduit broccoli, morcovi, ceapa si usturoiul. A iesit o pasta omogena, pe care am sarat-o si piperat-o, nu foarte tare. Cu un drum am pus la fiert si pastele, dupa instructiunile de pe pachet.
Am pus piureul de legume intr-o punga pe care am taiat-o la un capat si am umplut pe rand paccheri fierti al dente. I-am asezat in picioare, in vasul cu sos bechamel. Peste ei am turnat restul de sos si am pus cascavalul razuit, apoi am dat totul la cuptor, 30 de minute la 200 de grade, pana cand s-a rumenit frumos cascavalul.
Asta e reteta de azi, simpla, cu ingrediente putine, da' numa' buna de savurat langa un vin bun, la cina. Daca nu gasiti paccheri, folositi cu incredere compozitia pentru a umple cannelloni sau chiar la o lasagna cu legume. Sa va fie de bine!
Publicat de
Teo
la
09:29
Etichete: broccoli, cascaval, morcovi, paste, usturoi
7
comentarii
Îți place rețeta? Dă-o mai departe!
Trimite pe facebook
Trimite pe twitter
Trimite pe google+
luni, iunie 14, 2010
Gatesc pentru voi la Casa Ardeleana in Cluj
Dragii mei clujeni, a venit vremea sa ne cunoastem personal! Fie ca locuiti in Cluj sau sunteti in trecere in data de 24 iunie 2010 (Joi), va asteptam cu mic cu mare la Casa Ardeleana, unde am sa gatesc pentru prima data pentru voi. Gateala incepe la ora 19. Pretul meniului este fix, respectiv 45 de lei de persoana.
Restaurantul Casa Ardeleana se afla in centrul Clujului, in Complexul Sora Shopping Center, B-dul. 21 Decembrie 1989, Nr. 5, la demisol. Il stiti cu siguranta, pentru ca este unul dintre restaurantele in care se mananca foarte bine in Cluj.
Ce o sa mancam?
Aperitiv – 2 feluri de bruschette, unele cu salsa si unele cu guacamole dar si niste super carnaciori in aluat.
La fel principal ne facem de cap cu niste super cartofi noi glazurati, alaturi de aripioare de pui cu sos Teriyaki si frigarui de pui cu legume. Toate astea langa 2 sosuri marca Teo, unul din iaurt, verdeturi si alune si un sos barbeque, in variante home-made.
La desert avem o panna cotta buna de tot, cu un sos de capsuni usor vanilat.
Si neaparat, sa nu uitam, niciun invitat nu va pleca acasa fara o gustarica la pachet.
Pentru ca vrem sa stim sigur pentru cate personae gatim dar si pentru a fi siguri ca prindeti un loc la geam (cum ziceam noi cand eram mici), nu uitati sa faceti rezervare, prin email la:
, specificand numele vostru si numarul de persoane care vor participa.
Abia astept sa ne vedem si sper sa fim cat mai multi! P.S. Pozele au titlu orientativ, ca sa stiti cam despre ce e vorba.
Ne vedem Joi, pe 24 iunie la Casa Ardeleana, in Sora Shopping Center, da?
Publicat de
Teo
la
20:50
Etichete: restaurante
12
comentarii
Îți place rețeta? Dă-o mai departe!
Trimite pe facebook
Trimite pe twitter
Trimite pe google+
Salsa @ "Ce se intampla, doctore?"
Am o surpriza pentru voi, cititorii mei fideli, la care tin foarte mult, stiti voi bine: in dimineata de sambata, 19 iunie 2010, ne vedem la Pro TV la emisiunea "Ce se intampla doctore". Emisiunea are ca tema blogurile culinare, pe care am incercat si sper ca am reusit sa le reprezint cu "fruncea sus".
Una dintre retetele pe care le-am gatit, alaturi de cartofii noi glazurati, sosul de iaurt si aripioarele Teriyaki (pe care le vom avea in meniul de la Casa Ardeleana pe 24 iunie), a fost salsa de vara. Ingredientele le gasiti in orice piata, tot ce va mai trebuie e un cutit forte bun, ca aveti ceva de maruntit!
Ingrediente pentru 4 persoane:
- 5 rosii prunisoare mari
- 2 castraveti
- 2 fire de ceapa verde
- o ceapa rosie uscata, mica
- un catel de usturoi
- ½ legatura de patrunjel
- cateva frunze de busuioc verde
- 2 lingurite de ulei de masline
- sare, piper dupa gust
- zeama de la ¼ grapefruit
Tot ce trebuie sa facem e sa tocam marunt rosiile, ceapa, castravetii, verdeturile. Cu cat le tocati mai marunt, cu atat e mai bine. Amestecam toate ingredientele tocate, adaugam usturoiul pisat, uleiul, zeama de gref, sare si piper dupa gust.
Gata salsa! O puteti servi pe bruschette, ca si dip pentru chipsuri sau nachos dar si ca salata, langa orice fel de carne sau garnitura. Sa va fie de bine si sa nu uitati sa va uitati sambata la "Ce se intampla doctore?"
Publicat de
Teo
la
20:26
Etichete: busuioc, castraveti, ceapa verde, rosii, usturoi
19
comentarii
Îți place rețeta? Dă-o mai departe!
Trimite pe facebook
Trimite pe twitter
Trimite pe google+








