luni, noiembrie 30, 2009

Tigaie mexicana

Mi-am dat seama de ceva: daca nu incerc cate o reteta culinara dintr-o revista imediat dupa ce o cumpar, mai tarziu pun revista cu retete in biblioraft si uit sa o mai fac pana o gasesc din nou, intamplator.

Asa ca m-am ambitionat sa incerc cate o reteta culinara din fiecare dintre multele reviste pe care le cumpar lunar. Azi a venit la rand Ioana, Secretele Bucatariei si reteta de "Tigaie mexicana" sau "Fasole mexicana", in functie de cum vreti sa ii spuneti.

Ingrediente:
- o conserva de fasole boabe rosie (800 gr)
- 2 cepe medii
- 2 ardei grasi rosii
- 200 gr salam chorizo feliat
- 200 ml de supa de pui sau legume
- o conserva de pulpa de rosie in bulion (cca 200 ml)
- o conserva de porumb
- sare si piper
- 2 frunze de dafin
- 2 linguri de ulei



Taiem ceapa marutn si o calim putin in uleiul incins. Cand incepe sa se inmoaie, adaugam salamul chorizo feliat subtire. Acesta va lasa si el grasime. Urmeaza sa adaugam porumbul si ardeii grasi taiati cubulete. Le lasam sa se caleasca impreuna 10 minute sau pana cand incepe sa se inmoaie ardeiul. Urmeaza sa agaugam fasolea, rosiile, frunzele de dafin, sarea si piperul dupa gust.



Amestecam bine si le lasam pe foc 5 minute, apoi turnam si supa de pui si acoperim de data aceasta tigaie, pentru a le lasa toate la inabusit 15-20 de minute. Toate ingredientele trebuie sa fie fierte dar trebuie as isi pastreze textura si sa ramana putin crocante.





Tigaia mexicana este o mancare foarte satioasa si mai ales foarte gustoasa… Buni a zis ca seamana cu tocanita noastra cu carnati si ii dau dreptate :) Se poate manca simpla, fara garnitura sau cu nachos, tortillas sau crackers in cazul nostru. Pofta buna sa aveti!







Citeşte mai mult

marţi, noiembrie 24, 2009

Tarta de post

Mi-ati tot cerut, atat pe mail cat si prin comentarii, retete culinare de post :) E destul de greu pentru mine sa aleg retetele de post si asta pentru ca noi tinem post lacto-vegetarian iar in cel ortodox nu se consuma nimic "de dulce", asa ca am facut retete in care sa puteti inlocui unele ingrediente si sa le puteti gati indiferent de tipul de post pe care il tineti.

Pentru tarta cu legume puteti folosi orice fel de legume congelate, in functie de preferinte. Eu am ales cartofi, ciuperci si mazare. Apoi, pentru ca lenea e cucoana mare, am folosit un beschamel gata facut, dar daca nu il gasiti puteti folosi reteta de bechamel de la reteta pentru sufle cu legume. In locul cascavalului, folositi cascaval vegetal sau branza tofu.

Ingrediente:
- 400 gr aluat frantuzesc (sau foi pentru placinta, care nu contin unt sau ou)
- 600 gr legume congelate
- 150 gr cascaval sau cascaval de post
- sos beschamel
- 1 galbenus (optional)
- sare, piper, ierburi aromatice



Intr-o forma pentru tarta sau un vas yena uns cu grasime, punem aluatul frantuzesc si ii taiem marginile folosind o rola pentru patiserie. Pregatim compozitia, simplu de tot: amestecam legumele cu 4-5 linguri de sos bechamel, adaugam si cascavalul ras. Nu uitati sa pastrati 3 linguri de cascaval pentru crusta tartei. Bun!

Urmeaza sa saram compozitia cu sare, piper si ierburi, toate dupa gust. Umplem tarta si ii strangem marginile. Presaram cascavalul pe care l-am pus deoparte si daca folosim galbenusul, ungem marginile tartei cu el. Tarta se da la cuptorul preincins la 200 de grade, timp de 45 de minute. Trebuie sa aiba o crusta frumoasa si compozitia sa fie bine legata.

A iesit o tarta delicioasa, indiferent daca e de post sau numai o mancare usoara pentru o cina fara carne. Ideea e sa nu folositi foarte mult sos, pentru ca nu se mai leaga compozitia. In ceea ce priveste ierburile aromatice, eu am folosit ierburile italienesti congelate, de la Iglo, care au o aroma deosebita, si pe care le-am descoperit de curand. Pofta buna sa aveti!









Citeşte mai mult

Budinca de orez cu dulceata

Nu v-am mai pus de ceva vreme retete pentru bebelusi si asta nu pentru ca nu i-as mai fi gatit lui Luca, ci pentru ca le-am tot strans pe laptop, am uitat sa descarc pozele din aparat etc. Acum insa o sa incerc sa pun toate retetele culinare pentru bebelusi retroactiv.

Luca a trecut deja pragul de 1 anisor si am introdus si albusul. O data cu asta, reteta care a prins cel mai bine si pe care stiu ca nu o refuza in orice situatie este budinca de orez cu dulceata de caise, facuta in casa.

Ingrediente:
- 150 gr de orez (cam o cescuta de cafea)
- 2 cani de lapte (500 gr)
- 1-2 oua, in functie de marimea lor
- 1 baton de scortisoara
- 2 linguri zahar brun
- dulceata de caise
- un plic zahar vanilat sau ½ baton de vanilie



Alegem si spalam bine de tot orezul, in mai multe ape si il punem apoi sa fiarba in lapte, impreuna cu zaharul brun, vanilia, scortisoara. Le lasam sa fiarba pana cand orezul e moale si laptele a scazut aproape de tot, astfel incat sa avem un orez cu lapte destul de gros. Scoatem cu grija batonul de scortisaoara, separam albusurile de galbenusuri si amestecam galbenusurile cu orezul cu lapte. Separat, batem albusurile spuma tare.



Amestecam spuma de albus cu orezul cu lapte. Avem nevoie de un vas termorezistent sau de o tava, sau de mai multe vase mai mici, ca si cele pentru sufle. Nu conteaza tipul vasului, atata timp cat il ungem bine cu unt. Punem apoi un strat de orez, apoi cateva linguri de dulceata, apoi un alt start de orez. Dam budinca la cuptorul preincalzit, aproximativ 40-45 de minute, pana cand are o crusta aurie.



Luca mananca budinca si cu urechile, iar de parintii lui ce sa mai zic? Foarte buna, foarte buna! Aaaa, daca vreti, puteti pune budinca in tava normala pentru prajituri si sa o serviti chiar si rece, ca si un desert pentru adulti, pentru ca nu e neaparat o reteta numai pentru copii.







Citeşte mai mult

joi, noiembrie 19, 2009

Fondant din marshmallows

Am folosit de multe ori pasta de lapte praf sau de zahar pudra pentru ornarea torturilor si prajiturilor, insa niciodata nu am fost pe deplin multumita: ba consistenta nu era ok, ba textura, ba culoarea nu prindea uniform. Insa fondantul din marshmallows este absolut perfect atat pentru imbracarea torturilor cat si pentru modelarea figurinelor de tot felul. Se prepara usor, se coloreaza usor si se intinde si modeleaza si mai usor. In plus, e si foarte bun la gust :)

Ingrediente:
- 250 gr de marshmallows
- 2 linguri de apa
- 500 gr – 1kg de zahar pudra
- ulei spray / unt moale/ margarina moale (pentru uns)



Punem marshmallows intr-un bol mare pentru microunde, punem cele 2 linguri de apa deasupra si amestecam bine bine. Dam bolul la microunde cca 2 minute. Marshmallows sunt gata atunci cand se umfla si isi maresc volumul in bol. Le scoatem din microunde si le amestecam cu spatula unsa foarte bine cu ulei pana cand obtinem o pasta omogena. Daca vreti un fondant colorat uniform, acum e momentul sa adaugati colorantul alimentar. Daca aveti insa nevoie de mai multe culori, lasam coloratul pe mai tarziu, da? Incepem sa adaugam zaharul pudra. Nu uitati din cand in cand sa ungeti spatula cu grasime, pentru ca fondantul va fi la inceput foarte lipicios. Amestecati cu spatula pana cand devine mai tare.



Apoi, pe masura ce adaugati zaharul, incepeti sa framantati fondantul ca si pe un aluat normal. Ungeti-va foarte bine mainile cu ulei, margarina sau unt moale. Repetati ori de cate ori simtiti ca fondantul se lipeste prea tare de maini. Va veti da seama cand zaharul pudra este destul, pentru ca indiferent cat framantati, fondantul nu mai ia zahar si nu mai este lipicios. Atentie insa, puneti zaharul pudra putin cate putin, pentru a nu face fondantul prea tare. Il puteti folosi imediat sau il puteti unge cu putin ulei, inveli in folie transparenta si tineti-l intr-o punga inchisa ermetic pana a doua zi.



Daca il folositi imediat, adaugati colorantul alimentar putin cate putin si omogenizati prin framantare. E de preferat sa folositi colorant alimentar gel si neaparat sa purtati manusi chirurgicale daca nu vreti sa aveti mainile in toate culorile curcubeului la sfarsitul operatiunii de colorare. O data fondantul colorat, puteti incepe sa il modelati cum doriti, la fel ca si plastilina cand eram mici :)



Eu i-am facut lui Luca o tzestoasa mai mare si mai multi puiuti de tzetoasa, pe care i-am folosite pentru a-i decora tortul de ziua lui. Da, pe 16 noiembrie Luca a implinit 1 anisor :)





Pentru a imbraca tortul sau prajitura, intindeti fondantul cu sucitorul, pe masa unsa cu ulei, la fel ca si orice aluat. Intindeti o foaie groasa de 2-4 mm, dupa preferinta si il asezati peste tortul pe care in prelabil l-ati uns cu crema, frisca sau glazura, astfel incat fondantul sa se lipeasca bine de el. Nivelati fondantul astfel incat sa se lipeasca de tort si sa iasa toate bulele de aer. Taiati apoi fondantul pe margini, de jur imprejurul tortului. Decorati tortul apoi cu figurinele facute din fondant.

Citeşte mai mult

luni, noiembrie 16, 2009

Sufle de spaghette cu legume (de post)

Am intrat in Postul Craciunului, un post al bucuriei, mai putin restrictiv din punct de vedere alimentar decat cel al Pastelui, insa care ne indeamna, la fel ca si acesta, sa fim mai buni unii cu altii, sa fim mai intelegatori, sa lasam viciile deoparte, sa ii multumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem si sa intelegem ca poate, ceea ce nu avem, nu ne trebuie cu adevarat.

Desi eu sunt greco-catolica si tin post lacto-vegetarian, am sa incerc sa va pun cateva retete de post sau am sa va invat cum puteti adapta o reteta normala astfel incat sa fie de post, asa cum este reteta de sufle de paste, in care eu am pus pui, dar voi puteti inlocui carnea cu orice fel de legume, congelate sau proaspete (morcovi, broccoli, conopida, porumb, rosii etc)

Ingrediente:
- 400 gr de paste fara ou
- 3 linguri ulei de masline
- 2 linguri faina
- 400 ml de lapte (folositi lapte de soia daca tineti post)
- 1 piept de pui fiert sau tras la tigaie (il inlocuiti cu legume, cum am spus mai sus)
- 200 gr de cascaval (fie cascaval vegetal, fie tofu)
- sare, piper, nucsoara

Fierbem pastele dupa instructiunile e pe pachet, fierbem mazarea sau legumele pe care le folosim (sau puiul) si le taiam bucatele. Le amestecam toate, pastele, puiul, legumele, intr-un vas incapator. Dam si cascavalul prin razatoarea mica si il pastram deoparte.



Amestecam intr-o craticoara uleiul de masline cu faina si le punem putin la foc, fara a le lasa sa se rumeneasca, ci numai sa se incalzeasca, Tragem de pe foc, turnam laptele si punem din nou la fiert, pana cand incepe sa se ingroase. Condimentam cu sare, piper, nuscoara, dupa gust. Trebuie sa avem un bechamel de consistenta medie. Amestecam cascavalul cu sosul si il turnam peste legume.



Pastrati 2 linguri de cascaval pentru toping. Amestecam bine de tot, astfel incat toate sa fie bine acoperite de sos, condimentam dupa gust si le turnam intr-un vas termorezistent, uns cu grasime (unt, ulei, margarina). Nivelam cu o spatula, garnisim cu restul de cascaval ras si dam la cuptoul incins la 180 de grade timp de 45 de minute sau pana cand avem o crusta aurie pentru cascaval.

Pe langa faptul ca este o masa foarte usoara si sanatoasa, este si foarte versatila: puteti inlocui usor ingredientele sau puteti adauga unele noi, astfel ca la final voi decideti daca aveti o masa "de dulce" sau una de post. Pofta buna sa aveti!







Citeşte mai mult

Cozonac cu rahat

Nici nu stiti cate retete culinare de cozonac de toate felurile exista in circulatie. Am dat de curiozitate un search pe google si cate gospodine, atatea obiceiuri. Eu am apelat la vechea mea reteta de cozonac cu rahat, pe care o stiu de la Buni si careia ii mai spunem si 99% rahat pentru ca punem foarte mult :)

Cand eram mica, nimic nu ma enerva mai mult decat cozonacul cu rahat din comert, unde era o bucatica minuscula de rahat la 3 felii de cozonac. Asa ca, dupa ce bunicul a lucrat la Feleacu, ne-am razbunat si ne-am facut propriul nostru cozonac, burdusit cu umplutura.

Ingrediente pentru 2 cozonaci:
- 500 gr faina
- un cub de drojdie proaspata (25 gr)
- 1 ou+ 2 galbenusuri
- 50 ml de ulei
- 50 gr unt topit
- 2 pliculete de zahar vanilat
- o esenta de vanilie
- o lingurita coaja de lamaie
- o lingurita coaja de portocale
- un pahar de lapte caldut (200 ml)
- 120 gr zahar
- 500 gr rahat



Punem drojdia in lapte cald si le amestecam, apoi punem si zaharul si 1-2 linguri de faina. Omogenizam si lasam putin sa creasca la cald, aproximativ 15 minute. Punem restul de faina, untul si uleiul intr-un vas adanc si facem o gropita in mijloc. Rasturnam in gropita amestecul de drojdie.



Adaugam si oul intreg. Framantam un aluat elastic. Adaugam si galbenusul si aromele. Daca vi se leaga foarte tare de maini, mai puneti putin faina, dar nu foarte multa, pentru ca nu mai creste cozonacul. Lasam aluatul obtinut sa creasca la cald aproximativ o ora sau pana cand isi dubleaza volumul, apoi il impartim in 4 parti egale.



Intindem 4 foi egale, cu grosimea de cca 1-1,5 cm si de lungimea tavii in care coacem cozonacul. Punem rahatul peste foaie si rulam astfel incat la final sa avem 4 role de aluat umplut cu rahat. Le impletim doua cate doua, pentru a avea 2 cozonaci impletiti. Folosim al doilea galbenus pentru a le unge inainte de a le da la cuptor. Cozonacul se coace in cuptorul preincins la 180 gr, timp de 45-60 de minute. Se va rumeni frumos pe dinafara si va fi pufos inauntru. In primele 15 minute, nu deschideti usa cuptorului.



Am servit cozonacul cu rahat asa cum ii sade bine, cu un pahar de lapte rece. A fost excelent, mai putin faptul ca a fost mult prea putin :) Dar nu-i nimic, rezolvam data viitoare, cand dublam cantitatile :D







Citeşte mai mult

miercuri, noiembrie 11, 2009

Friptura de pui cu harissa si portocale

De departe una dintre cele mai bune fripturi pe care le-am mancat in ultima vreme. Spre deosebire de celelalte retete culinare ce presupun folosirea puiului intreg, in aceasta reteta puiul nu doar ca se rumeneste frumos la exterior, insa datorita portocalelor, carnea devine si foarte suculenta.

Harissa am cautat in hypermaket pana m-am plictisit si nu am gasit de data asta nicaieri, desi de obicei gasesc la Cora. Insa in weekend am ajuns la Huedin, un mini-oras care ne era in drum spre Belis si am oprit la o alimentara sa luam suc. Ghiciti? Am gasit Harissa la raionul de ketchup si pasta de tomate si inca una foarte buna, import Tunisia. Am ras bine si am cumparat 2 tuburi!

Ingrediente:
- 1 pui intreg (1.5 – 2 kg)
- 2 portocale
- 3 linguri de Harissa
- condimente orientale (de la Kamis am gasit eu)
- o lingrita de scortisoara
- 4 linguri de ulei de masline



Spalam bine de tot puiul. Preparam marinata din harissa, condimente, sucul si pulpa de la o portocala, uleiul de masline si scortisoara. Asezam puiul intr-o tava, pe hartie de copt si il ungem pe interior si pe exterior cu aceasta marinata. E foarte important sa ridicati cu grija pielea puiului si sa ungeti cu marinata si dedesubt.



Dupa ce ati terminat operatiunea marinata, taiati cealalta portocala in 4 si indesati-o in interiorul puiului, apoi dati tava la frigider minimum 4 ore, de preferinta peste noapte. Puiul astfel marinat se da la cuptor, la foc mic, 1-1/2 ore. Testati cu furculita pentru a vedea daca e gata.



Am servit friptura de pui, care are o aroma deosebita de portocala si este usor picanta de la harissa cu niste cartofi copti si un sos simplu de iaurt. Pentru sosul de iaurt aveti nevoie de un pahar de 200 ml de iaurt, o lingura de smantana daca iaurtul nu e gras, sare, piper, praf de usturoi si ierburi aromate, toate dupa gust.

Pofta buna sa aveti!

P.S. - Unde gasiti harissa? Mai multe detalii aici









Nu uitati, acum puteti posta retetele voastre pe www.gospodini.ro

Citeşte mai mult
 
De-a Bucătarii
Text
Text
Închide